Născut pentru cer...

Născut pentru cer dar trădat ignoranței,
Cu firea încriptată în zarea speranței
Și ochii predați benevol discrepanței
Urzite-n războiul dintre bine și rău;
Cu visul pe Stâncă și capul în hău,
Prin beznă-și sădește tot meritul său,
Sedus de-orizontul incert și neclar
Ce-așteaptă un imbold la nivel celular;
Un „susur” ardent emis din Calvar,
Dreptar în rărunchi, să-i răsune mai clar
Când urechea se-astupă cu noaptea ce vine
În duhul mâhnit și umbrit de suspine,
Când inima bate mai tare, în pulsul amar,
Un ritm pentru rău și-un ritm pentru bine...
Când torțele minții în mâini de cleștar
Se aprind să-și reverse amarul în sine,
Când sufletu-apucă al vieții pahar
Ce înalță stindardul chemării divine
Plecându-și genunchii și ochii-n Dreptar
Să-și capete odihna primită prin Har,
Departe de perna ușoară și moale
Din patul gândirii, nespus de murdar,
În care-un „Mirific” își deapănă agale
Cusurul ce-i mângâie încet, cu brațe ușoare,
A minții prospect și puteri verticale
Zidind ignoranței negriul hotar
Ce-l țintuie-n lut când tinde să zboare
Cu jarul menirii încins pe altar...
E-o luptă acerbă a Nașterii dar
Când duhul cuprinde a minții izvoare
Dușmanul șiret, ascuns în zenit,
Ia lupta și-o poartă în văzduh infinit
Suflându-și efectul în templu-ostenit
De sensuri lipsite de-un scop definit
Ce cugetu-i moaie și-l spulberă-n vânt
Căci pofta-i apleacă puterea-n pământ,
Dar Cel ce văzduhul întreg a clădit
Stăpân pe adânc, pe înalt și nemărginit
Curăță templul de vântul cumplit
Cu susuru`-I blând și-atât de râvnit...
Cuvântul, lumină-i aduce, lumina începe să-i placă
Și brațele firii pe cruce ar vrea să-și desfacă
Spre Pacea ce vine și n-are să treacă
Căci totul, prin moarte, cu Sine împacă.
Și omu`-și încinge-apoi coapsele minții
Iubindu-și dușmanii, cinstindu-și iubiții
Ce-n templul de lut își leapădă arginții
Din straițele firii păstrate cu dinții...
Când patosul firii slăbește-n proporții,
Priviri încriptate în poalele sorții
Cu-o rugă doboară și închid ochii morții
Și-un nou orizont deschid Sărbătorii
Prin harul comun ce-i unge ușorii
Și pragul de sus, din „creștetul” porții
Ce intrarea-i deleagă-n „răcoarea dimineții”
Putere acordându-i, din Însăși Puterea Vieții.

12/09/2022*Ioan Hapca
(Zaragoza)